634915
71
Zoom out
Zoom in
Vorherige Seite
1/95
Nächste Seite
Română (MD)
Înainte de a folosi aparatul, citiţi toate
instrucţiunea de utilizare. Păstraţi instrucţiunea
de utilizare pe întreaga durată de funcţionare a
aparatului.
Important
Asiguraţi-vă că voltajul corespunde
valorii menţionate pe fierul de călcat.
Acest aparat poate fi utilizat de copiii
cu vârsta de la 8 ani în sus şi de
persoanele cu capacităţi fizice,
senzoriale sau mentale reduse sau
care nu au experienţa şi cunoştinţele
necesare, dacă sunt supravegheate
sau dacă au fost informate cu privire la
utilizarea aparatului în condiţii de
siguranţă şi înţeleg riscurile implicate.
Copiilor le este interzis să se joace cu
acest aparat. Curăţarea şi întreţinerea
care trebuie realizate de utilizator nu
vor fi efectuate de copii, cu excepţia
cazului în care aceştia au peste 8 ani şi
sunt supravegheaţi.
În timpul utilizării şi al răcirii, aparatul şi
cablul de reţea nu se vor lăsa la
îndemâna copiilor cu vârste mai mici
de 8 ani.
Atenţie: Suprafeţe fierbinţi!
Staţiile de călcat electrice
combină temperaturile înalte şi aburul
fierbinte care ar putea provoca arsuri.
Deconectaţi întotdeauna staţia înainte
de alimentarea cu apă.
Nu deschideţi cazanul în timpul
călcării.
Cablul nu trebuie să intre în contact
niciodată cu obiectele fierbinţi, cu
talpa sau cu apa.
Nu imersaţi niciodată fierul de călcat şi
staţia în apă sau în alte lichide.
Aparatul trebuie să fie utilizat şi aşezat
pe o suprafaţă stabilă.
În pauzele dintre călcare, aşezaţi fierul
de călcat pe suportul pentru sprijinire
în poziţie verticală sau pe suport.
Asiguraţi-vă că suportul pentru
sprijinire în poziţie verticală este aşezat
pe o suprafaţă stabilă.
Aparatul nu trebuie lăsat
nesupravegheat atunci când este
conectat la reţeaua de alimentare cu
energie electrică.
Aparatul nu trebuie utilizat dacă a
căzut, dacă prezintă semne vizibile de
deteriorare sau dacă există scurgeri de
apă. Verificaţi cablul în mod regulat
pentru a identifica deteriorări.
Aparatele electrice Braun îndeplinesc
standardele de siguranţă adecvate.
Repararea sau înlocuirea cablului de
reţea trebuie să fie efectuată doar de
personal de service autorizat. Lucrările
de reparaţie efectuate în mod eronat
de către personal necalificat îi pot
cauza utilizatorului un risc major.
Descriere
Staţie de călcat cu abur
1 Afişaj
2 Buton de pornire/oprire
3 Buton Eco
4 Buton pentru sistemul de curăţare
5 Suport pentru fierul de călcat
6 Recipient pentru apă
7 Cablu de alimentare
8 Dop filetat
9 Dop de curăţare
10 Sistem de blocare (doar la anumite modele)
Fier de călcat
11 Buton pentru abur
12 Indicator luminos pentru controlul temperaturii
13 Buton pentru operaţii de precizie (doar anumite
modele)
14 Cablu dublu
15 Suport pentru sprijinirea fierului de călcat în
poziţie verticală
(A) Umplerea recipientului pentru
apă
Asiguraţi-vă că aparatul este oprit, iar sistemul nu
este conectat la priză.
Deschideţi capacul recipientului pentru apă (6).
Umpleţi recipientul pentru apă cu apă de la
robinet, având grijă să nu depăşiţi nivelul „max”,
dar cel puţin până la marcajul „min”, deoarece
altfel aparatul nu este pregătit pentru călcat.
Dacă apa de la robinet are o duritate foarte mare,
70
DLB231668_5712811691_IS5042_5043_5044_UI_INT_AUNZ.indb 70 24.11.14 16:37
71

Brauchen Sie Hilfe? Stellen Sie Ihre Frage.

Forenregeln

Missbrauch melden von Frage und/oder Antwort

Libble nimmt den Missbrauch seiner Dienste sehr ernst. Wir setzen uns dafür ein, derartige Missbrauchsfälle gemäß den Gesetzen Ihres Heimatlandes zu behandeln. Wenn Sie eine Meldung übermitteln, überprüfen wir Ihre Informationen und ergreifen entsprechende Maßnahmen. Wir melden uns nur dann wieder bei Ihnen, wenn wir weitere Einzelheiten wissen müssen oder weitere Informationen für Sie haben.

Art des Missbrauchs:

Zum Beispiel antisemitische Inhalte, rassistische Inhalte oder Material, das zu einer Gewalttat führen könnte.

Beispielsweise eine Kreditkartennummer, persönliche Identifikationsnummer oder unveröffentlichte Privatadresse. Beachten Sie, dass E-Mail-Adressen und der vollständige Name nicht als private Informationen angesehen werden.

Forenregeln

Um zu sinnvolle Fragen zu kommen halten Sie sich bitte an folgende Spielregeln:

Neu registrieren

Registrieren auf E - Mails für Braun CareStyle 5 - IS 5044 wenn:


Sie erhalten eine E-Mail, um sich für eine oder beide Optionen anzumelden.


Das Handbuch wird per E-Mail gesendet. Überprüfen Sie ihre E-Mail.

Wenn Sie innerhalb von 15 Minuten keine E-Mail mit dem Handbuch erhalten haben, kann es sein, dass Sie eine falsche E-Mail-Adresse eingegeben haben oder dass Ihr ISP eine maximale Größe eingestellt hat, um E-Mails zu erhalten, die kleiner als die Größe des Handbuchs sind.

Ihre Frage wurde zu diesem Forum hinzugefügt

Möchten Sie eine E-Mail erhalten, wenn neue Antworten und Fragen veröffentlicht werden? Geben Sie bitte Ihre Email-Adresse ein.



Info