774476
67
Zoom out
Zoom in
Vorherige Seite
1/76
Nächste Seite
67
Verificați cu regularitate dacă baza nu se supraîncălzește; acest
lucru poate fi periculos!
7. Nu așezați aparatul pe suprafețe moi precum un pat sau covor cu
păr lung, care pot acoperi deschiderile aparatului.
8. Nu amplasați aparatul în dreptul unei ferestre deschise, pentru că
poate începe să plouă. Nu îl așezați pe suprafețe ude și evitați să se
prelingă apă în el.
Nu așezați aparatul în spatele uneii sau pe o rută de acces,
pentru a evita răsturnarea accidentală a acestuia.
9. Nu așezați aparatul în apropierea, dedesubtul sau orientat înspre
prize și așezați-l departe de flacără deschisă sau surse de căldură.
10. Nu folosiți aparatul în apropierea sau orientat spre mobilier, animale
de companie, perdele, hârtie, îmbrăcăminte, lenjerie de pat sau alte
obiecte inflamabile. Țineți-le la o distanță de cel puțin 1 metru de
aparat!
11. Nu folosiți aparatul în exterior sau în spații mai mici de 6m2.
12. La interior, aparatul este prevăzut cu componente fierbinți și/sau
care iradiază și produc scântei. Nu-l folosiți așadar în medii în care
se păstrează combustibili, vopsea, lichide inflamabile și/sau gaze,
etc. Nu folosiți aparatul în medii cu pericol de incendiu precum
butelii de gaz, conducte de caz sau aparate de aerosoli. Poate
apărea pericolul de explozie și incendiu!
Avertismente pentru utilizare
1. Nu folosiți la radiator adăugiri/accesorii nerecomandate sau
nelivrate de producător.
2. Folosiți aparatul exclusiv în scopul în care a fost conceput și în
modalitatea descrisă în prezentul manual de instrucțiuni.
3. Anumite componente ale acestui aparat se înfierbântă foarte
tare și pot cauza arsuri. Este nevoie de atenție specială dacă
în preajma aparatului se află copii, persoane vulnerabile sau
animale de companie.
Nu îi lăsați niciodată singuri cu aparatul în funcțiune.
4. Nu acoperiți și nu blocați niciodată aparatul; astfel, el se
supraîncălzește și există pericol de incendiu. Nu întindeți și nu
așezați niciodată pe aparat obiecte precum îmbrăcăminte, pături,
perne, hârtie, etc. Respectați întotdeauna distanța minimă de 1
metru între aparat și materialele inflamabile. Deschiderile de
ventilație nu au voie să fie blocate în niciun fel, pentru a preveni
incendiile. Nu folosiți niciodată aparatul pentru uscarea hainelor sau
pentru a așeza ceva pe el. Nu sprijiniți niciodată nimic de aparat!
67

Brauchen Sie Hilfe? Stellen Sie Ihre Frage.

Forenregeln

Missbrauch melden von Frage und/oder Antwort

Libble nimmt den Missbrauch seiner Dienste sehr ernst. Wir setzen uns dafür ein, derartige Missbrauchsfälle gemäß den Gesetzen Ihres Heimatlandes zu behandeln. Wenn Sie eine Meldung übermitteln, überprüfen wir Ihre Informationen und ergreifen entsprechende Maßnahmen. Wir melden uns nur dann wieder bei Ihnen, wenn wir weitere Einzelheiten wissen müssen oder weitere Informationen für Sie haben.

Art des Missbrauchs:

Zum Beispiel antisemitische Inhalte, rassistische Inhalte oder Material, das zu einer Gewalttat führen könnte.

Beispielsweise eine Kreditkartennummer, persönliche Identifikationsnummer oder unveröffentlichte Privatadresse. Beachten Sie, dass E-Mail-Adressen und der vollständige Name nicht als private Informationen angesehen werden.

Forenregeln

Um zu sinnvolle Fragen zu kommen halten Sie sich bitte an folgende Spielregeln:

Neu registrieren

Registrieren auf E - Mails für Eurom B-4 1800 wenn:


Sie erhalten eine E-Mail, um sich für eine oder beide Optionen anzumelden.


Das Handbuch wird per E-Mail gesendet. Überprüfen Sie ihre E-Mail.

Wenn Sie innerhalb von 15 Minuten keine E-Mail mit dem Handbuch erhalten haben, kann es sein, dass Sie eine falsche E-Mail-Adresse eingegeben haben oder dass Ihr ISP eine maximale Größe eingestellt hat, um E-Mails zu erhalten, die kleiner als die Größe des Handbuchs sind.

Ihre Frage wurde zu diesem Forum hinzugefügt

Möchten Sie eine E-Mail erhalten, wenn neue Antworten und Fragen veröffentlicht werden? Geben Sie bitte Ihre Email-Adresse ein.



Info