671245
55
Zoom out
Zoom in
Vorherige Seite
1/78
Nächste Seite
10
DEMONTARE
INSTRUCŢIUNI DESTINATE EXCLUSIV PERSONALU-
LUI CALIFICAT
Dacă unul dintre motoare nu poate fi făcut să
funcţioneze corect, utilizarea acestuia poate
fi dezactivată prin setarea comutatorului
corespunzător de pe placă (SW1: comutatoarele 1
şi 2 pentru motoarele 1 şi 2).
Motorul care a fost dezactivat astfel poate fi de-
montat. Unitatea funcţionează cu celălalt motor.
11
GARANŢIE
2 ani de garanţie de la data achiziţiei, cu condiţia
montării şi utilizării corecte.
Garanţia este valabilă numai în cazul în care
unitatea a fost folosită pentru eliminarea hârtiei
de toaletă, a materiilor fecale şi a apei uzate.
Orice avarii datorate corpurilor străine, cum ar
 bumbac, prezervative, tampoane, şerveţele
umede, alimente, păr, metale, lemn sau obiecte
din plastic nu se vor încadra în garanţie. Solvenţii,
acizii şi alte produse chimice pot şi acestea avaria
unitatea şi vor conduce la anularea garanţiei.
9
GHID PENTRU GĂSIREA DEFECŢIUNILOR
Alarma la panoul de comandă al dispozitivul SANICUBIC® 1 (IP67)
ANOMALIE CONSTATATĂ CAUZE POSIBILE SOLUŢII
LED alarmă clipeşte în roşu • Sistem de detectare a nivelului
apei defect
• Consultaţi serviciul post-vânzare SFA
LED alarmă luminează
continuu în roşu
• Conductă de aerisire blocată
• Evacuare blocată
• Pompă blocată sau defectă
• Evacuare prea înaltă sau debit de
intrare excesiv
Verificaţi dacă aerul curge liber în ambele
direcţii în conducta de evacuare
• Inspectaţi instalaţia
• Consultaţi serviciul pentru clienţi SFA
LED stins • Pană de curent
• Placă electronică defectă
Verificaţi instalaţia electrică
• Consultaţi serviciul pentru clienţi SFA
Alarma la panoul de comandă SANICUBIC® 1 WP/ SANICUBIC® 2 Classic/SANICUBIC® 2 Pro/ SANICUBIC® 2
XL
ANOMALIE CONSTATATĂ CAUZE POSIBILE SOLUŢII
Sirenă + LED de alarmă
generală clipeşte în roşu
• Sistem de detectare a nivelului
apei defecte détection du niveau
d’eau défectueux
• Consultaţi serviciul pentru clienţi SFA
Sirenă + LED de alarmă
generală luminează continuu
în roşu
• Conductă de aerisire blocată
• Dispozitivul se confruntă cu
următoarea problemă: conductă
blocată, una sau mai multe
pompe blocate
• Dispozitivul se confruntă cu o
cădere de tensiune
Verificaţi dacă aerul circulă liber în ambele
direcţii în conducta de evacuare
• Apăsaţi butonul pentru pornire manuală
pentru resetarea dispozitivului (oprire
alarmă)
• Consultaţi serviciul pentru clienţi SFA
Sirenă + LED alarmă generală
+ LED alimentare de la reţea
clipeşte în galben
• Întrerupere de alimentare de
la reţea
• Pentru oprirea alarmei sonore, apăsaţi
butonul pentru pornire forţată
Verificaţi instalaţia electrică
• Consultaţi serviciul pentru clienţi SFA
ÎN TOATE SITUAŢIILE, DECONECTAŢI STAŢIA DE POMPARE DE LA SURSA
DE ALIMENTARE CU TENSIUNE
RO
43
8
VERIFICĂRI ŞI MENTENANŢĂ
1/ Vericări
Funcţionarea corespunzătoare a staţiei de pre-
levare a apelor uzate ar trebui să fie verificată de
către utilizator o dată pe lună, observându-se cel
puţin două cicluri de pornire.
2/ Mentenanţa
Staţia de prelevare a apelor uzate necesită lucrări
de mentenanţă regulate, efectuate de o persoană
calificată. Intervalele de efectuare a acestor lucrări
ar trebui să fie următoarele:
• O dată la fiecare 3 luni pentru staţiile de prelevare
instalate în spaţii comerciale
• O dată la fiecare 6 luni pentru staţiile de prelevare
instalate în clădiri colective
• O dată pe an pentru staţiile de prelevare instalate
în reședinţe private.
În timpul lucrărilor de mentenanţă, trebuie efec-
tuate următoarele operaţiuni:
a) Verificarea etanșeităţii punctelor de racord,
analizându-se conductele care pleacă spre şi vin
dinspre staţia de prelevare.
b) Activarea valvelor robinet, verificarea
funcţionării lor corespunzătoare şi a etanșeităţii lor
(se recomandă gresarea lor, dacă este necesar).
c) Deschiderea şi curăţarea sistemului anti-retur,
verificarea funcţionării lui corecte.
d) Curăţarea sistemului de pompare şi a conducte-
lor sale, verificarea clapetei şi a sistemului de tăiere
(la pompele cu funcţie de tăiere).
e) Curăţarea interioară a rezervorului de colectare.
f) Verificarea vizuală a funcţiilor tabloului electric
de control al staţiei de prelevare.
Imediat ce lucrările de verificare au fost finalizate,
reporniţi staţia de prelevare în conformitate cu
manualul de instrucţiuni şi verificaţi dacă sistemul
funcţionează corect.
De asemenea, trebuie redactat un raport care va
prezenta în detaliu verificările efectuate şi even-
tualele puncte notabile.
În cazul în care au fost depistate disfuncţionalităţi
ce nu pot fi soluţionate, persoana calificată care
este responsabilă cu lucrările de mentenanţă tre-
buie să informeze imediat utilizatorul acesteia.
3/ Contractul de mentenanţă
Recomandăm utilizatorilor să încheie un contract
de mentenanţă în vederea efectuării lucrărilor de
mentenanţă şi a verificărilor în mod regulat.
55

Brauchen Sie Hilfe? Stellen Sie Ihre Frage.

Forenregeln

Missbrauch melden von Frage und/oder Antwort

Libble nimmt den Missbrauch seiner Dienste sehr ernst. Wir setzen uns dafür ein, derartige Missbrauchsfälle gemäß den Gesetzen Ihres Heimatlandes zu behandeln. Wenn Sie eine Meldung übermitteln, überprüfen wir Ihre Informationen und ergreifen entsprechende Maßnahmen. Wir melden uns nur dann wieder bei Ihnen, wenn wir weitere Einzelheiten wissen müssen oder weitere Informationen für Sie haben.

Art des Missbrauchs:

Zum Beispiel antisemitische Inhalte, rassistische Inhalte oder Material, das zu einer Gewalttat führen könnte.

Beispielsweise eine Kreditkartennummer, persönliche Identifikationsnummer oder unveröffentlichte Privatadresse. Beachten Sie, dass E-Mail-Adressen und der vollständige Name nicht als private Informationen angesehen werden.

Forenregeln

Um zu sinnvolle Fragen zu kommen halten Sie sich bitte an folgende Spielregeln:

Neu registrieren

Registrieren auf E - Mails für Sanibroyeur SANICUBIC 2 Classic - 169 wenn:


Sie erhalten eine E-Mail, um sich für eine oder beide Optionen anzumelden.


Das Handbuch wird per E-Mail gesendet. Überprüfen Sie ihre E-Mail.

Wenn Sie innerhalb von 15 Minuten keine E-Mail mit dem Handbuch erhalten haben, kann es sein, dass Sie eine falsche E-Mail-Adresse eingegeben haben oder dass Ihr ISP eine maximale Größe eingestellt hat, um E-Mails zu erhalten, die kleiner als die Größe des Handbuchs sind.

Ihre Frage wurde zu diesem Forum hinzugefügt

Möchten Sie eine E-Mail erhalten, wenn neue Antworten und Fragen veröffentlicht werden? Geben Sie bitte Ihre Email-Adresse ein.



Info