649684
25
Zoom out
Zoom in
Vorherige Seite
1/272
Nächste Seite
- 25 -
RO
1. SIGURANŢA GENERALĂ PENTRU FOLOSIRE
- Evitaţi contactul cu acidul bateriei. În cazul în care
vă stropiţi sau intraţi în contact cu acidul, clătiţi
imediat partea afectată cu apă curată. Continuaţi
clătiţi până la sosirea medicului.
- În timpul încărcării se emană gaz exploziv, evitaţi
ăcările deschise şi formarea scânteilor. FUMATUL
INTERZIS.
- Poziţionaţi bateriile în încărcător într-un spaţiu
aerisit.
- Protejaţi ochii. Purtaţi întotdeauna ochelari de
protecţie atunci când lucraţi cu acumulatori cu
plumb acid.
- Îmbrăcaţi-vă în mod corespunzător. Nu purtaţi haine
largi sau bijuterii, ce se pot prinde în părţile în
mişcare. În timpul lucrului, se recomandă folosirea
unor haine de protecţie izolate din punct de vedere
electric, ca şi a încălţămintei anti-derapante. În cazul
în care aveţi părul lung, purtaţi căştile speciale
pentru păr.
- Persoanele fără experienţă trebuie să e instruite
corespunzător înainte de a folosi aparatul.
- În vederea folosirii corecte a aparatului, persoanele
(inclusiv copiii), ale căror capacităţi zice,
senzoriale, mentale sunt insuciente, trebuie e
supravegheate de către o persoană răspunzătoare
pentru siguranţa lor în timpul folosirii aparatului.
- Copiii trebuie e supravegheaţi pentru a
asigura că nu se joacă cu aparatul.
- Folosiţi încărcătorul de baterii exclusiv în interior
şi asiguraţi-vă acesta funcţionează în medii bine
aerisite. NU EXPUNEŢI APARATUL LA PLOI SAU LA
ZĂPADĂ.
- Deconectaţi cablul de alimentare de la reţea înainte
de a conecta sau a deconecta cablurile de încărcare
de la baterie.
- Nu conectaţi sau deconectaţi clemele încărcătorului
la/de la bornele bateriei cu acesta în funcţiune.
- Nu folosiţi niciodată încărcătorul de baterii în
interiorul unui vehicul sau al portbagajului.
- Înlocuiţi cablul de alimentare numai cu un cablu
original.
- Nu folosiţi încărcătorul de baterii pentru baterii care
nu sunt reîncărcabile.
- Vericaţi ca tensiunea de alimentare disponibilă
corespundă cu cea indicată pe placa indicatoare a
aparatului.
- Pentru a nu deteriora partea electronică a
vehiculelor, respectaţi cu atenţie recomandările
furnizate de fabricanţii vehiculelor sau ai bateriilor
utilizate.
- Acest încărcător de baterii conţine părţi precum
întrerupători sau releu, care pot provoca arcuri sau
scântei; de aceea în cazul în care se utilizează într-un
garaj sau într-un mediu similar, amplasaţi aparatul
într-un spaţiu izolat sau protejaţi-l cu o acoperitoare
adecvată.
- Orice intervenţie de reparaţie sau de întreţinere
în interiorul încărcătorului de baterii trebuie e
efectuată numai de către personal calicat.
- ATENŢIE: DECONECTAŢI ÎNTOTDEAUNA CABLUL
DE ALIMENTARE DE LA REŢEA ÎNAINTE DE
A EFECTUA ORICE SIMPLĂ INTERVENŢIE DE
ÎNTREŢINERE A ÎNCĂRCĂTORULUI DE BATERII.
PERICOL!
- Încărcătorul de baterii este protejat de contacte
indirecte printr-un conductor de împământare
potrivit prescripţiilor pentru aparatele de clasa
I. Vericaţi ca priza să dispună de o legătură de
protecţie de punere la pământ.
- La modelele în care nu sunt prevăzute, conectaţi
ştechere cu o capacitate corespunzătoare, nu
inferioară, valorii siguranţei fuzibile indicate pe
placa de date.
- Aparat de clasă A:
Acest încărcător corespunde cerinţelor standardului
tehnic de produs pentru folosirea exclusivă în medii
industriale şi în scop profesional. Nu este asigurată
corespondenţa cu compatibilitatea electromagnetică
în clădirile de locuinţe şi în cele conectate direct la o
reţea de alimentare de joasă tensiune care alimentează
clădirile pentru uzul casnic.
2. DESCRIERE GENERALĂ
Încărcător indicat pentru încărcarea bateriilor cu plumb
WET, GEL, AGM, PbCa utilizate la vehiculele cu motor
(benzină și motorină) și la vehiculele electrice: automobile,
motociclete, ambarcațiuni etc. Se pot încărca baterii de
6V, 12V, 24V; la modelul 50 este prevăzută și modalitatea
de ajutor la pornire (doar pentru vehiculele cu motoare pe
benzină și motorină).
3. INSTALAREA
3.1 AMPLASAREA ÎNCĂRCĂTORULUI
În timpul funcţionării, poziţionaţi încărcătorul în mod
stabil şi asiguraţi-vă că nu împiedicaţi circulaţia aerului
prin deschiderile prevăzute, garantând astfel o ventilare
sucientă.
3.2 CONECTAREA LA REŢEAUA ELECTRICĂ
- Încărcătorul trebuie e conectat numai la un sistem
de alimentare cu conductor de nul legat la pământ.
- Controlaţi tensiunea reţelei electrice corespunde
tensiunii de funcţionare a încărcătorului, specicată pe
placa de date.
- Linia de alimentare va trebui dotată cu sisteme de
protecţie, precum siguranţe fuzibile sau întrerupătoare
automate, suciente pentru a suporta absorbţia maximă
a aparatului.
- Conectarea la reţeaua electrică trebuie efectuată prin
cablul de alimentare special prevăzut.
- Eventualele prelungitoare ale cablului de alimentare
trebuie aibă o secţiune corespunzătoare şi, în orice
caz, nu mai mică decât cea a cablului de alimentare a
aparatului.
- Este obligatoriu întotdeauna legați aparatul la
pământ, utilizând conductorul de culoare galben-verde
al cablului de alimentare, marcat cu eticheta (
), iar
celelalte două conductoare trebuie conectate la fază și
la nul în rețeaua de alientare.
4. FUNCŢIONAREA LA ÎNCĂRCARE
NB: Înainte de a efectua încărcarea, vericaţi
capacitatea bateriei (Ah), care nu trebuie e mai
mică de cea indicată pe placa de date a încărcătorului
(C min). Executaţi instrucţiunile urmând strict ordinea
de mai jos.
4.1 PREGĂTIREA BATERIEI
Dacă bateria este de tip WET procedaţi astfel:
Documentație pot descărcate în format PDF la adresa:
www.telwin.com/usermanual
25

Brauchen Sie Hilfe? Stellen Sie Ihre Frage.

Forenregeln

Missbrauch melden von Frage und/oder Antwort

Libble nimmt den Missbrauch seiner Dienste sehr ernst. Wir setzen uns dafür ein, derartige Missbrauchsfälle gemäß den Gesetzen Ihres Heimatlandes zu behandeln. Wenn Sie eine Meldung übermitteln, überprüfen wir Ihre Informationen und ergreifen entsprechende Maßnahmen. Wir melden uns nur dann wieder bei Ihnen, wenn wir weitere Einzelheiten wissen müssen oder weitere Informationen für Sie haben.

Art des Missbrauchs:

Zum Beispiel antisemitische Inhalte, rassistische Inhalte oder Material, das zu einer Gewalttat führen könnte.

Beispielsweise eine Kreditkartennummer, persönliche Identifikationsnummer oder unveröffentlichte Privatadresse. Beachten Sie, dass E-Mail-Adressen und der vollständige Name nicht als private Informationen angesehen werden.

Forenregeln

Um zu sinnvolle Fragen zu kommen halten Sie sich bitte an folgende Spielregeln:

Neu registrieren

Registrieren auf E - Mails für Telwin DOCTOR CHARGE 130 wenn:


Sie erhalten eine E-Mail, um sich für eine oder beide Optionen anzumelden.


Das Handbuch wird per E-Mail gesendet. Überprüfen Sie ihre E-Mail.

Wenn Sie innerhalb von 15 Minuten keine E-Mail mit dem Handbuch erhalten haben, kann es sein, dass Sie eine falsche E-Mail-Adresse eingegeben haben oder dass Ihr ISP eine maximale Größe eingestellt hat, um E-Mails zu erhalten, die kleiner als die Größe des Handbuchs sind.

Ihre Frage wurde zu diesem Forum hinzugefügt

Möchten Sie eine E-Mail erhalten, wenn neue Antworten und Fragen veröffentlicht werden? Geben Sie bitte Ihre Email-Adresse ein.



Info